joi, 11 septembrie 2014

Cele mai frecvente nelămuriri privind operaţia de liposucţie

Zonele cele mai potrivite pentru liposucţie includ abdomenul, şoldurile, coapsele, gleznele, gambele, bărbia, braţele, gâtul şi sânii. Iată răspunsurile la cel mai frecvent întâlnite întrebări privind aceasta intervenţie chirurgicală:

Procedura de liposucţie afectează muşchii?

Muşchii nu vor fi afectaţi, deoarece sunt poziţionaţi sub zona de unde va fi aspirată grăsimea.

În zona în care s-a făcut liposucţia este posibil să se ia ulterior în greutate?

După efectuarea aspiraţiei şi după eliminarea celulelor, grăsimea nu se va mai acumula, însă îngrăşarea va fi posibilă în alte părţi ale corpului, în cazul în care se mănâncă mult şi se evită exerciţiile fizice. Pentru un rezultat cât mai îndelungat al liposucţiei, condiţia este menţinerea unei greutăţi constante.

Ce presupune perioada postoperatorie?

Timp de câteva săptămâni după operaţie este necesară purtarea unui corset care va ajuta pielea să se strângă într-un mod corespunzător şi care va spirjini reducerea edemelor. Durerea după o astfel de operaţie este minimă datorită substanţelor speciale care sunt injectate în zona cu probleme în timpul liposucţiei.

Gradul de durere va fi într-o dependenţă cu suprafaţa pe care are loc intervenţia chirurgicală, în general, fiind vorba despre o durere surdă care se va atenua destul de rapid. Vânătăile rămase în urma aspiraţiei vor disparea şi ele, de obicei, după circa 2-3 săptămâni. Edemul va scădea treptat, iar rezultatul final al operaţiei va putea fi observat după câteva luni.

Care este pacientul ideal pentru liposucţie?

Femeile tinere sau mai în vârstă, alături de tot mai mulţi bărbaţi care au exces de grăsime în anumite zone ale corpului şi schimbă destul de des proporţiile naturale sunt, practic, „publicul-ţintă” al acestei intervenţii. De asemenea, persoanele care apelează la ceastă procedură trebuie să fie sănătoase şi echilibrate din punct de vedere psihologic, cu un stil de viaţă activ. Procedura nu este, însă, nicidecum, destinată persoanelor obeze sau hiperponderale care doresc să scape de kilogramele în plus, ci vizează doar o remodelare corporală.

În urma liposucţiei vor rămâne semne şi cicatrici?

Cicatricile au, în general o dimensiune de 3-4 mm şi se estompează în timp, devenind aproape invizibile. După operaţie, există posibilitatea apariţiei unor vânătăi mici care vor dispărea într-o perioadă  de 1-2 saptamani.

Liposucţia poate înlocui un regim alimentar?

Răspunsul la această întrebare este unul negativ, căci procedura este destinată doar acelor persoane pentru care dietele sau exerciţiile fizice nu au funcţionat de-a lungul timpului, persoane care doresc să îşi îmbunătăţească aspectul unor zone ale corpului lor.

Ce trebuie să ştie pacientul înainte de intervenţie?

Toate detaliile esenţiale despre operaţia de liposucţie sunt discutate în cadrul primei consultaţii la medicul estetician. Pacientul trebuie să fie informat cu privire la diversele metode de aspiraţie. În timpul consultaţiei, se vor stabili scopurile realiste în mod obiectiv şi va fi necesară informarea medicului cu privire la istoricul medical al pacientului. Pacientul va primi recomandări legate de dietă, de administrarea medicamentelor şi de fumat, discutându-se şi despre tipul de anestezie care va fi folosit, în funcţie de amploarea intervenţiei şi de particularităţile pacientului. De asemenea, sunt importante aspectele care ţin de riscurile procedurii, de rezultate, de păstrarea efectelor pentru un timp cât mai îndelungat.

marți, 2 septembrie 2014

Cele mai frecvente întrebări privind intervenţia de remodelare a urechii (otoplastia)

Operaţia la nivelul urechii are drept scop corecţia urechilor externe proeminente sau a celor mari. Otoplastia poate corecta imperfecţiuni sau anomalii ale urechilor, mai ales la copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani. Iată care sunt răspunsurile la cel mai frecvent întâlnite întrebări despre intervenţie:

Otoplastia este o intervenţie dificilă ?

Dificultatea intervenţiei de remodelare a urechii este, de multe ori, subapreciată. În cadrul plănuirii operaţiei, există mai multe detalii relevante care trebuie luate în considerare, înainte de începerea corectării propriu-zise.

Ce afecţiuni ale urechii pot fi corectate în cadrul unei otoplastii?

Operaţia de corecţie a urechilor poate „repara” orice imperfecţiuni, de asemenea, lobii zimţaţi, prea scurţi sau prea lungi. Alte probleme care pot fi rezolvate sunt::

    • „urechile pleoştite” – partea superioară a urechii este pliată, căzând în faţă

    • „urechile în cupă” – urechile externe sunt anormal de mici

    • „urechile în formă de scoică” – pliurile urechilor sunt şterse

Cum se realizează intervenţia chirurgicală şi cât de vizibile vor fi cicatricile?

Operaţia se va planifica în funcţie de deformările care se doresc a fi remediate. Pentru obţinerea unui aspect optim, anumite părţi pot fi transformate, mutate, înlăturate sau umplute. Procedura se practică, de obicei, sub anestezie locală cu sedare, însă, în anumite situaţii se preferă anestezia generală. Operaţia durează între 1 şi 2 ore, durata intervenţiei variind în functie de situaţie.

Incizia se practică în spatele urechii, pielea şi cartilajul în exces fiind înlăturate. Cicatricile vor fi ascunse vederii în piurile naturale ale pielii. Uneori, poate fi necesară o incizie chiar pe suprafaţa externă a urechii, pentru corectarea anumitor deformări, însă scopul chirurgului estetician este acela de a camufla orice urmă a operaţiei în vederea obţinerii unei urechi armonoiase şi sănătoase.

Otoplastia poate împiedica creşterea normală a urechii?

Până la vârsta de 6 ani, urechile ating 85% din lungimea şi 95% din laţimea lor totală. Mai mult, urechile pot creşte normal şi după ce au suferit o intervenţie chirurgicală, aşadar, copiii pot suporta operaţia de corecţie fără probleme.

Intervenţia de corecţie a urechilor poate avea loc ambulator?

Dacă otoplastia este efectuată sub anestezie locală, se poate părăsi spitalul în aceeaşi zi, iar, în cazul în care operaţia se efectuează sub anestezie generală, acest lucru este posibil, de asemenea, însă doar cu condiţia ca intervenţia să fi fost făcută devreme, dimineaţa.

Care sunt complicaţiile ce pot surveni?

În cazuri foarte rare, poate apărea o infecţie locală sau un hematom sub piele care necesită drenaj.

Ce efecte adverse poate avea operaţia?

În urma otoplastiei, poate apărea tumefiere sau durere, cazuri în care medicul va prescrie pacientului antialgice. De asemenea, poate apărea şi o senzaţie temporară de amorţeală a urechii.

Ce implică recuperarea după o astfel de intervenţie?

Postoperator, se aplică un bandaj compresiv la nivelul urechii pentru protecţia operaţiei, recomandându-se odihna la domiciliu pentru circa o săptămână.

Care sunt rezultatele operaţiei, în timp?

În cazul unei intervenţii corecte şi reuşite, rezultatele sunt excepţionale şi permanente. Doar în cazul apariţiei unor complicaţii ce determină pierderea formei, va fi necesară o altă intervenţie de corecţie.

miercuri, 30 iulie 2014

Pregătirea pentru intervenţia de blefaroplastie şi recuperarea postoperatorie

Chirurgia pleoapelor sau blefaroplastia reprezintă o soluţie pentru eliminarea ridurilor, a cearcănelor şi a pleoapelor lăsate, reîntinerind chipul. Află tot ce trebuie să ştii despre pregătirea pentru o astfel de intervenţie şi despre perioada de recuperare în urma acesteia.

Înainte de procedura de blefaroplastie

Blefaroplastia are un rol atât funcţional, cât şi cosmetic, scopul acesteia fiind remodelarea pleoapei superioare şi/sau a celei inferioare, îndepărtarea ţesutului în exces şi susţinerea muşchilor şi a structurilor din jurul acestora.

Procedura este necesară în următoarele cazuri:

  • Deasupra pleoapei superioare se observă un exces de piele
  • La nivelul pleoapei superioare, pielea are un aspect lax, dând chipului un aspect obosit
  • Pleoapele par umflate
  • Sub ochi se observă pungi, cearcăne, riduri fine sau exces de piele
  • Sprâncenele au un aspect căzut

În general, pacienţii solicită intervenţia după vârsta de 40 de ani, însă, uneori, există situaţii când este nevoie de blefaroplastie pentru ambele pleoape chiar şi în jurul vârstei de 35 de ani.
Pentru a fi evitate posibile complicaţii, este recomandată abstinenţa de la nicotină cu cel puţin 3 săptămâni preoperator. Nicotina acţionează asupra vaselor mici de sânge pe care medicul estetician se bazează pentru o vindecare cât mai rapidă şi fără complicaţii. La pacienţii fumători, aceste vase sunt ocluzionate, de aceea renunţarea la ţigări înainte de procedura chirurgicală va ajuta foarte mult ţesuturile în regenerarea lor.
Consultaţia dinaintea blefaroplastiei este esenţială, fiindcă pacientul are ocazia de a explica medicului chirurg tot ce doreşte să schimbe cu privire la ochii săi. Consultaţia va consta într-un examen obiectiv şi un istoric al bolii, aşadar este recomandat ca pacientul să ştie exact bolile pe care le-a avut sau le are, medicamentele pe care le consumă şi să aibă asupra sa toate reţetele de la oftalmolog.
După ce esteticianul stabileşte împreună cu pacientul o anumită procedură, acestuia i se vor da instrucţiuni exacte cu privire la medicaţie, fumat, alimentaţie sau, în cazul femeilor, la machiaj.

Perioada de recuperare în urma unei blefaroplastii şi efectele operaţiei

Recuperarea după blefaroplastie durează înte 5 şi 7 zile, firele de sutură fiind îndepărtate dupa 5 zile de la operaţie. Timpul de recuperare depinde de amplitudinea şi de tipul intervenţiei, totodată, de reacţia individuală a organismului.

În primele 24 de ore postoperator se recomandă aplicarea unor comprese reci în vederea limitării fenomenelor inflamatorii periorbitale. Imediat după operaţie este normal un uşor disconfort, contuzie sau edem, lăcrimare sau senzaţia de uscăciune a ochilui, însă toate aceste efecte dispar, in primele zile. Majoritatea pacienţilor se întorc la locul de muncă la 7 zile de la intervenţia chirurgicală.

La un pacient sănătos, fără boli cronice, în cazul unei blefaroplastii superioare şi inferioare, este recomandată evitarea eforturilor fizice moderate sau intense timp de o săptămână. De asemenea, trebuie evitată expunerea la razele solare şi este recomandată respectarea tratamentului medicamentos prescris de medicul estetician.

Cicatricile vor fi nedetectabile, fiindcă inciziile se fac în zone care nu sunt la vedere, astfel: incizia pentru pleoapa inferioară se face sub gene, iar cea pentru pleoapa superioară,in santul ei. Este important de reţinut faptul că blefaroplastia nu afectează cu nimic vederea.

miercuri, 23 iulie 2014

Argumente pro şi contra privind injecţiile cu toxina botulinică

Toxina botulinică este utilizată atât în combaterea transpiraţiei excesive, cât şi în tratamentele estetice ale ridurilor. Este vorba despre ridurile faciale de expresie: cele dintre sprâncene, cele de pe frunte, de la nivelul gâtului sau cele de la unghiul extern al ochiului. Este recomandat tratamentul cu botox, sau are anumite deficienţe? Află mai multe în cele ce urmează:

Argumente Pro:

  • Toxina botulinică reprezintă un tratament cosmetic extrem de eficient pentru estomparea ridurilor de la nivelul frunţii, dintre sprâncene sau din jurul ochilor.
  • Botoxul redă chipului aspectul dorit, estompând ridurile prin relaxarea muşchiului care se află sub pielea ridată.
  • Totodată, toxina botulinică este folosită cu foarte mare succes în cadrul intervenţiilor care presupun şi utilizarea laserului pentru şlefuirea pielii şi injectarea de acid hialuronic pentru umplerea ridurilor.
  • Toxina botulinică nu grăbeşte îmbătrânirea pielii şi nu transformă expresia facială într-un chip imobil cu aspect nenatural. Relaxarea musculară necesară netezirii pielii şi estompării ridurilor va fi realizată doar pe anumite fascicule din muşchi, acesta pastrându-şi expresia şi acţiunea, în cea mai mare parte. Un estetician specializat nu va „artificializa” niciodată expresia facială, ci doar va îmblânzi ridurile, păstrând naturaleţea chipului.
  • Nu există riscul dependenţei de botox, la modul că după încetarea acţiunii acestei substanţe, ridurile vor continua să apară, însă cu un aspect îmbunătăţit. Aşadar, nu există nici un impediment, în cazul în care nu se mai doreşte o nouă reinjectare, nefiind vorba despre vreo dependenţă fizică sau de vreo modificare în sens negativ la nivelul pielii.
  • După încetarea utilizării injecţiilor cu botox, ridurile nu vor reapărea accentuate, iar după dispariţia substanţei de la nivelul terminaţiilor nervoase, se va reinstala mobilitatea musculaturii. Cu trecerea timpului, ridurile îşi vor face din nou apariţia, însă estompate. Aşadar, o astfel de îngrijorare nu are nici o bază reală.

Argumente Contra

  • Practic, singurul punct defavorabil al injecţiilor cu toxina botulinică este faptul ca efectele nu sunt permanente sau de o durată prea lungă, ele persistând între 3 şi 6 luni.
  • Reacţiile secundare care pot să apară, sunt perfect normale şi constă în posibilitatea apariţiei unor mici echimoze sau în înroşirea locului injectării, însă acestea vor dispărea rapid.
  • Foarte rar apar reactii alergice sau in cazul in care se injecteaza in alte locuri decat cele stabilite si dovedite ca sigure, poate sa pareza temporară.

În timpul primei consultaţii la medicul estetician, pacientul va avea oportunitatea de a preciza exact care sunt ridurile ce se doresc a fi estompate şi i se vor explica toate avantajele şi dezavantajele, alături de costurile procedurii necesare. Intervenţia va dura aproximativ 10 minute, după care pacientul îşi va putea relua activitatea zilnică, nefiind nevoie de spitalizare, iar rezultatele vor fi evidente după 3-4 zile. Important de reţinut mai este şi faptul că terapia ridurilor va include şi unele modificări comportamentale cum ar fi, o hidratare şi o dietă adecvate, utilizarea cremelor topice farmaceutice şi a celor pentru protecţie solară.

vineri, 4 iulie 2014

Pregatirea pentru operaţia de rinoplastie

Intervenţia de rinoplastie are scopul de a modifica mărimea nasului, forma acestuia, unghiul dintre nas şi buza superioară sau poate reduce largimea nărilor. Iată câteva sfaturi cu privire la pregătirea pentru o astfel de operaţie:

Primul pas în realizarea unei intervenţii de rinoplastie este un consult de specialitate efectuat de către un chirurg estetician. Acesta este momentul în care pacientul îşi expune dorinţele referitoare la rezultatul operaţiei, alături de posibilele griji privind momentul intervenţiei sau perioada de recuperare.

Chirurgul va explica, la rândul său, situaţia de ansamblu cu tot ceea ce poate fi realizat în timpul procedurii şi care sunt posibilităţile reale pentru modificarea aspectului fizic în vederea obţinerii unui rezultat optim.

Examinarea pacientului va fi atât de ordin fizic, cât şi legată de istoricul medical, în vederea stabilirii dacă doritorul este un candidat potrivit pentru operaţie. Primul consult reprezintă, de asemenea, o ocazie perfectă ca pacientul să afle toate informaţiile necesare despre operaţia în sine şi despre avantajele şi dezavantajele intervenţiei, nu în ultimul rând, elemente despre competenţa chirurgului şi realizările acestuia.

80% dintre pacienti sunt persoane de sex feminin. Pacientul ideal are aşteptări realiste de la procedura de rinocorecţie, putând explica exact ceea ce îl deranjează la nasul său. De cele mai multe ori, efectul unei rinoplastii este unul spectaculos, însă nu se poate induce ideea că rezultatul operaţiei estetice schimbă întreaga viaţa sau asigură admiraţia celor din jur. Aceste lucruri sunt nişte consideraţii personale care pot fi evaluate doar de către pacientul însuşi. Chirurgul are rolul de a stabili dacă, în cazul fiecărui pacient, este sau nu indicată procedura de rinoplastie şi de a alege metoda optimă pentru a ajunge la rezultatul dorit.

Frica de operaţie este un sentiment perfect normal, însă chirurgul se va asigura că nu vor exista complicaţii sau stres suplimentar. Este important ca pacientul să înţeleagă că operaţia de rinoplastie, în sine, nu doare. Nici o intervenţie chirurgicală efectuată corect nu reprezintă o suferinţă pentru pacienţi, iar discuţia preliminară cu medicul estetician are tocmai acest rol de a informa pacientul cu privire la desfăşurarea operaţiei, la rezultat şi la riscurile acestia, astfel încât pacientul să poată lua o decizie în cunoştinţă de cauză.

Cu două săptămâni înainte de operaţie, pacientul este sfătuit să evite medicamentele precum aspirina sau antiinflamatoare nesteroidiene, acestea putând produce sângerări intraoperatorii sau după intervenţie. În ziua dinaintea operaţiei, faţa trebuie spălată cu o soluţie antibacteriană care va distruge germenii ce pot provoca pielii diferite infecţii. Medicul chirurg va informa pacientul şi cu privire la alimentaţie sau la fumat în perioada dinainte de operaţie şi după aceasta.

Pe lângă respectarea tuturor instrucţiunilor medicului, pacientul trebuie să fie pe deplin realist în ceea ce priveşte aşteptările sale şi să îşi facă o imagine pragmatică a rezultatului final.

miercuri, 25 iunie 2014

Ce trebuie să ştii despre riduri

Ridurile reprezintă rezultate ale procesului de îmbătrânire a pielii, împărţindu-se în două categorii: fine/de suprafaţă şi profunde. În timp ce tatamentele antirid se adresează mai mult primei categorii, ridurile profunde necesită, de cele mai multe ori, tratamente chirurgicale.

De-a lungul timpului, celulele pielii devin din ce în ce mai subţiri, aderând mai puţin între ele, astfel, pielea se subţiază, de asemenea, fapt care are drept rezultat producerea de fisuri în bariera protectoare de sebum.
Toate acestea conduc la uscarea şi la deshidratarea pielii, aspectul de piele lăsată fiind dat de scăderea producţiei de colagen si de fibre de elastină. La îmbătânirea dermei contribuie şi scăderea masei de ţesut adipos din hipoderm. Aceste schimbări, laolaltă, produc neuniformităţile în straturile pielii pe care le numim riduri.

Pentru majoritatea semnelor îmbătrânirii premature este răspunzătoare expunerea la razele ultraviolete ale soarelui. Acesta este responsabil de subţierea şi de formarea unor leziuni în derm si epiderm producând o acumulare anormală de elastină şi descompunerea fibrelor de colagen. Acumularea elastinei are drept efect creşterea producţiei de metaloproteinaze, nişte enzime care, în mod normal, repară leziunile produse de soare, formând colagenul.

Cercetările au demonstrat faptul că acest proces nu funcţionează întotdeauna, iar uneori se întâmplă reversul, adică metaloproteinazele sunt responsabile de descompunerea colagenului.
Ridurile apar odată cu repetarea acestor imperfecţiuni din funcţionarea mecanismelor de protejare împotriva razelor solare.

Colagenul reprezintă o proteină foarte stabilă din organismul uman, iar celulele de colagen se păstrează fără să fie înlocuite timp de 30 de ani, după care se descompun. Formarea ridurilor este rezultatul colagenului fragmentat rămas în urma acestui proces. Mai mult, acest colagen fragmentat este responsabil de tumefierea cu o mai mare uşurinţă a pielii, o altă caracteristică a pielii îmbătrânite.

Radicalii liberi sunt nişte molecule instabile de oxigen care deţin un sigur electron în loc de doi. Electronii stau în perechi, aşadar electronul radicalului liber trebuie să ia electroni de la alte molecule. Procesul acesta dăunează bunei funcţionări celulare, alterând materialul genetic. Radicalii liberi au ca efect formarea ridurilor prin intermediul activării metaloproteinazelor care descompun colagenul. Fumatul, poluarea şi expunerea la razele solare nocive sunt câţiva dintre factorii care iniţiază efectul radicalilor liberi.

Chiar dacă ridurile par doar un simplu semn al îmbătrânirii, modificările pielii nu trebuie ignorate, iar ceea ce credeam ca e doar un semn al trecerii anilor, poate sa fie un melanom sau un alt tip de cancer al pielii. În ceea ce priveşte fumatul, nu este un secret ca acest obicei nociv dăunează pielii, îmbătrânind-o. Studiile realizate la microscop au demonstat faptul că apariţia ridurilor feţei la persoanele care fumează are loc la vârste timpurii. Aşadar, fumătorii prezintă riscuri mai mari de dezvoltare a ridurilor profunde decât persoanele nefumătoare.

Soluţiile împotriva ridurilor sunt multiple, în prezent, printre acestea numărându-se creme hidratante, vitamina C şi antioxidanţi, creme cu acid retinoic, acidul glicolic şi cel lactic etc. Suprafaţa pielii poate fi refăcută şi cu ajutorul laserului sau alte proceduri cosmetice cum ar fi peeling-ul chimic, dermoabraziune, utilizarea botoxului sau intervenţii chirurgicale precum liftingul facial.

joi, 29 mai 2014

Mituri despre intervenţia de lifting facial

lifting facial

Rejuvenarea unui chip îmbătrânit cu ajutorul liftingului facial este una dintre cele mai populare proceduri de chirurgie plastică. Explozia veritabilă a numărului de operaţii cosmetice din ultimii ani se datorează aşteptărilor pacientelor care îşi doresc să arate mai tinere şi mai frumoase.
Iată câteva idei preconcepute referitor la această intervenţie chirurgicală:

Trebuie să ajung la o anumită vârstă ca sa pot apela la procedura de lifting facial.
Adevărul este că nu trebuie atinsă o anumită vârstă pentru a putea beneficia de avantajele unui lifting facial. Chiar dacă există ideea preconcepută ca un lifting al feţei sau al gâtului poate fi făcut doar de persoanele în vârstă, în prezent, avem la dispoziţie o gamă foarte variată de tipuri ale liftingului facial de care se pot bucura şi persoanele cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani. De multe ori este mai simplu să obţinem un aspect mai proaspăt şi mai tânăr prin intermediul unei intervenţii chirurgicale mai mici decât aşteptând momentul pentru una mai amplă şi mai complicată.

După ce am apelat la procedura de lifting facial, voi avea nevoie, cu siguranţă, şi de alte intervenţii în viitor.
Evident, nu poate fi negat faptul că un lifting facial nu este o procedură permanentă, la modul ca durează până la sfârşitul vieţii, fapt datorat tuturor factorilor care sunt implicaţi în procesul de înaintare în vârstă. Pe de altă parte, semnele îmbătrânirii, deşi vor reveni gradual, vor fi cu siguranţă mai puţin severe după un lifting facial. Liftingul facial se poate repeta odata sau de mai multe ori.

Aspectul feţei dupa intervenţia de lifting va fi unul nenatural şi lipsit de expresivitate.
Această afirmaţie nu are vreo bază reală, deoarece procedura de lifting creează un aspect cât se poate de natural, reîmprospătat şi întinerit. Aspectul de piele prea întinsă este evitat prin întinderea ţesutului de sub piele. Cu alte cuvinte, liftingul facial se realizează în ţesutul de sub ten.

Mi-aş dori un lifting, însă îmi este teamă că vor rămâne cicatrici vizibile pe faţă.
Cicatricile vor fi ascunse în cutele fiziologice ale pielii sau în păr. Prin această abordare a procedurii cu cicatrici minime, atât femeile, cât şi bărbaţii cu părul scurt se vor putea bucura de beneficiile estetice ale unui lifting facial fără vreo teamă de cicatrici vizibile după intervenţie.

Toată lumea îmbătrâneşte la fel în zona feţei, aşadar, acelaşi tip de lifting este potrivit pentru toţi.
Fals, deoarece studiile şi cercetările numeroase în acest domeniu au demonstrat faptul că îmbătrânim diferit, cu semne diferite ale înaintării în vârstă. Aşadar, medicul estetician va decide care este tipul de procedură chirurgicală cosmetică potrivită pentru fiecare pacient, în parte.

Procedurile rapide de lifting efectuate într-o oră cu anestezie locală şi timp minim de recuperare sunt eficiente şi sigure.
Greşit, fiindcă o mulţime de pacienţi au fost desfiguraţi de astfel de proceduri sau au întâmpinat o mulţime de complicaţii din cauza intervenţiilor practicate în cabinete nespecializate. Pentru rezultate durabile şi schimbări avantajoase, liftingul facial trebuie făcut de către un estetician cu experienţă şi recomandări dintre cele mai bune.

miercuri, 21 mai 2014

Augmentarea mamară cu implanturi de silicon– Tipuri de incizii: inframamară, transaxilară sau periareolară?

Mărirea sânilor cu implanturi  este una dintre cele mai populare operaţii estetice la ora actuală, milioane de femei recurgând la această soluţie. În cele mai multe cazuri, rezultatele sunt pe măsura aşteptărilor, iar percepţia pacientelor asupra propriului lor corp se schimbă radical, în urma intervenţiei, ele căpătând siguranţă de sine atât în viaţa intimă, cât şi în cea socială.
Inciziile prin care implanturile sunt introduse variază, fiecare tip de incizie având beneficiile şi dezavantajele sale.

Incizia periareolară

Incizia periareolară ( in jurul areolei mamare), semicirculară, este practicată în partea inferioară a areolei, fiind un tip de incizie destul de popular. Procedura permite plasarea implantului sub ţesutul glandular sau sub muşchiul pectoral. În cazul în care ar apărea necesitatea refacerii procedurii chirurgicale, va putea fi utilizat acelaşi loc pentru incizie.
Avantajele acestui tip de incizie sunt faptul că se vindecă foarte estetic. Scopul medicului estetician este acela de a face incizia între zona mai închisă la culoare a areolei şi pielea din jurul acesteia, astfel încât incizia să fie cât mai puţin vizibilă. Alt avantaj ar fi acela că această incizie oferă medicului estetician un control excelent al poziţionării implantului, acurateţea fiind, astfel, foarte mare.
Dezavantajul acestui tip de incizie este acela că există cazuri în care pacientele se plâng, în urma intervenţiei chirurgicale, de pierderea sensibilităţii sfârcurilor. Un procentaj al acestora, în urma estimărilor, ar fi de circa 2-5%, iar aproximativ 15% dintre paciente nu mai pot alăpta în urma procedurii executate astfel, comparativ cu celelalte două tipuri de incizii.

Incizia transaxilară

Prin incizia transaxilară, implantul este introdus printr-o tăietură la nivelul subbraţului, printr-un „tunel” care porneşte de la axila spre sân, implantul ajungând în spatele sfârcului.
Unul dintre avantajele acestei incizii este faptul că nu lasă nici o cicatrice pe sân, ea fiind făcută în cutele pielii de la sub braţ, fiind aproape insesizabilă în acea zonă. Majoritatea chirurgilor, folosesc, în acest caz, un endoscop pentru o precizie mai mare a inserării implantului, fără a exista, astfel, riscul unei poziţionări eronate. Printr-o astfel de incizie, implantul poate fi poziţionat în spatele muşchiului, peste acesta sau dedesubt.
Dezavantajul utilizării acestui tip de incizie ar fi faptul că, în cazul necesităţii unei alte intervenţii, din variate motive, nu se mai poate utiliza acelaşi loc al inciziei. Un alt dezavatanj este acela că circa 10-15% dintre pacientele care au ales acest tip de incizie au prezentat un risc mai mare de asimetrie în ceea ce priveşte poziţia finala a implanturilor. Implanturile cu volum mai mare sunt dificil de introdus prin aceasta incizie.

Incizia inframamară

Incizia inframamară se realizează prin şanţul de sub sân, fiind una dintre cele mai utilizate opţiuni. Incizia este făcută în zona de intersecţie a sânului cu pieptul, în cutele pielii din şanţul inframamar. Chirurgul estetician creează un „buzunar” pentru a plasa implantul, după care acesta este poziţionat în sus, în spatele sfârcului, prin locul de incizie. Acest tip de incizie permite poziţionarea implantului complet submuscular, parţial submuscular sau sub glanda mamară.
Avantajele acestui tip de abordare sunt faptul că i se oferă chirurgului posibilitatea de a lucra foarte aproape de sân, lucru care permite o vizibilitate excelentă şi o acurateţe mare a poziţionării implantului.
Dezavantajul acestui tip de incizie este acela că lasă în urma sa o cicatrice sub sân, însă care poate fi cu uşurinţă ascunsă privirilor de linia sutienului. Apara ca o zgarietura.
Orice tip de incizie devine opţiunea finală a pacientelor, este important ca acestea să facă alegerea finală doar după consultaţia cu medicul estetician care le va consilia cu privire la acest aspect, astfel încât alegerea să fie cea mai potrivită pentru fiecare pacientă în parte.

vineri, 16 mai 2014

Chirurgia abdomenului: Beneficiile şi riscurile abdominoplastiei


Intervenţia de abdominoplastie a devenit una dintre cele mai populare operaţii de chirurgie estetică datorită rezultatelor excelente pe care le oferă pacienţilor, rezultate de ordin estetic şi funcţional, fiindcă îmbunătăţeşte calitativ viaţa multor persoane. Iată câteva dintre beneficiile si riscurile pe care această intervenţie le presupune:
Pe parcurs ce înaintăm în vârstă, peretele abdominal trece printr-o serie de modificări, iar, la femei, din cauza unui stil de viaţă diferit de cel al barbatilor, a sarcinilor sau a operaţiilor din sfera ginecologică apare posibilitatea formării unui „şorţ” abdominal care poate îngreuna capacitatea de mişcare şi lejeritatea unei vieţi active. O astfel de deformare deloc estetică poate fi corectată prin intermediul unei abdominoplastii.

Printre avantajele abdominoplastiei se numără următoarele:
  • Redarea tonusului muscular şi a elasticităţii corporale prin îndepăratea stratului adipos. Drept urmare, pacienta se va putea mişca mai uşor, iar faptul îmbunătăţirea estetică va avea ca efect creşterea stimei de sine. De asemenea, toate acestea vor conduce şi la intensificarea relaţiilor sociale şi la îmbunătăţirea vieţii de cuplu.
  • Prin eliminarea excesului ţesutului abdominal, va dispărea şi riscul posibilelor infecţii fungice cae ar putea apărea între faldurile de piele.
  • Abdominoplastia va avea ca efect secundar şi pierderea în greutate. Odată cu îndepărtarea ţesutului adipos de pe abdomen, vor fi eliminate şi câteva dintre kilogramele în plus. Atentie ca nu este o operatie de slabit prin care se pierd multe kilograme. Cu toate acestea, abdominoplastia nu constituie baza unei scăderi în greutate, nefiind o metodă chirurgicală care rezolvă problemele pacientului legate de un stil de viaţă nesănătos sau de o alimentaţie indisciplinată.
  • In cadrul procedurii s epot intarii muschii abdominali care au fost slabiti in urma sarcinilor sau altor proceduri.

Dezavantajele operaţiei de abdominoplastie sunt următoarele:
  • Intervenţia este laborioasă, procedura realizându-se sub anestezie generală pe durata a circa 2-3 ore. În urma abdominoplastiei, pacienta poate resimţi o senzaţie de disconfort in primele saptamani dupa operatie.
  • Recuperarea postoperatorie este mai anevoioasa comparativ cu alte proceduri, însă, pentru o recuperare cât mai rapidă, se recomandă renunţarea la fumat.
  • Existenţa unei cicatrici pe linia bikinilor.
  • Probabilitatea apariţiei edemului, contuziei şi a senzaţiei de durere locală, însă toate aceste simptome pot fi ameliorate cu medicamente şi prin auto-îngrijire.
Concluziile specialiştilor sunt că beneficiile intervenţiei de abdominoplastie, adică avantajele de ordin estetic şi funcţional, sunt mai importante decât riscurile sau complicaţiile operaţiei, acestea din urmă fiind, de fapt, nişte elemente pe care orice intervenţie chirurgicală le presupune. Este, totuşi, important de reţinut faptul că abdominoplastia nu trebuie nici decum utilizată ca o soluţie de a elimina kilogramele în plus, cel puţin nu ca o soluţie singulară în cazul acestei condiţii medicale. Eventual, intervenţia poate fi considerată o ultimă opţiune în cazul în care se doreşte eliminarea excesului de grăsime şi de piele abdominală.
În unele cazuri, în urma pierderii unui surplus extrem de mare de kilograme, procedura de abdominoplastie este recomandată din punct de vedere medical pentru a sprijini pacientul în obţinerea unei calităţi mai bune a vieţii. După efectuarea procedurii este important ca pacienţii să continue să aibă un stil de viaţă sănătos pentru a asigura durabilitatea rezultatelor obţinute în urma unei abdominoplastii.

joi, 8 mai 2014

Rejuvenarea facială. Corectarea ridurilor prin procedee nechirurgicale

Oricât de conştiincios ne-am îngriji pielea, în cele din urmă, timpul îşi va lăsa amprenta asupra chipului nostru. Ridurile sunt semnele estetice cele mai temute ale înaintării în vârstă, însă, în prezent, există o mulţime de procedee pentru îndepărtarea acestora. Fillerele reprezintă nişte tehnici estetice nechirurgicale de corectare a ridurilor, fiind o alternativă la metodele chirurgicale.

Îmbătrânirea este o realitate ireversibilă a vieţii, semnele acesteia fiind mai blânde cu unii dintre noi şi mai necruţătoare cu alţii. Aşadar, pierderea elasticităţii şi a fermităţii pielii poate avea loc la intervale de timp şi în proporţii diferite, variind de la un caz la altul.
Expunerea la soare, hormonii, vârsta, bagajul genetic, stilul de viaţă, stresul, obiceiuri nesănătoase precum fumatul, toate acestea conduc la apariţia ridurilor. Pielea devine din ce în ce mai fragilă, pierzându-şi treptat elasticitatea, căci conţinutul de acid hialuronic răspunzător de reţinerea apei în piele scade. De asemenea, glandele sebacee devin din ce în ce mai puţin active, pielea devenind tot mai uscată şi pierzându-şi din grăsime. Rezultatul este diminuarea strălucirii pielii şi a aspectului tineresc, semnele cele mai evidente ale ”dezastrului” fiind ridurile nazogeniene, cele aflate la unghiul extern al ochiului, pe frunte sau între sprâncene.
În prezent, tehnicile de rejuvenare facială pentru remodelarea conturului feţei şi pentru estomparea ridurilor au rezultate remarcabile, oferind o încredere mai mare în propria persoană.
Aşadar, nu există nici un motiv pentru care să nu profităm de cele mai noi descoperiri în materie de medicină estetică, având la dispoziţie un întreg arsenal de combatere a semnelor lăsate pe chipul nostru de scurgerea timpului.
Printre metodele nechirurgicale utilizate pentru nivelarea ridurilor se numără injectarea substanţelor cosmetice – fillerele sau toxina botulinica (Botox). Aceste substanţe reprezintă o opţiune excelentă pentru persoanele care au linii fine.
Ridurile de la nivelul frunţii, cele din zona de deasupra nasului, din partea externă a ochilor, de la colţurile gurii raspund cel mai bine la injectiile cu Botox. Procedura în cadrul căreia sunt folosite constă în mici injecţii care se administrează în muşchii mimicii, ridurile estompându-se din cauza reducerii activităţii muşchilor. Procedura durează aproximativ 10 minute, iar, după finalizarea terapiei, se poate relua fără probleme activitatea cotidiană, spitalizarea nefiind necesară.
Rezultatele sunt evidente în 2-3 zile de la intervenţie şi durează între 4 şi 6 luni, după care injecţiile de Botox trebuie repetate pentru menţinerea efectului de rejuvenare facială.

marți, 29 aprilie 2014

Augmentarea mamară cu implanturi de silicon. Află răspunsurile la cele mai frecvente întrebări legate de intervenţie

Mamoplastia de augmentare cu implanturi siliconice reprezintă cea mai frecventă intervenţie estetică, la ora actuală. Gândită pentru femeile nemulţumite de mărimea bustului, augmentarea mamară este realizată prin plasarea implanturilor siliconice sub muşchiul pectoral sau sub glanda mamară, având drept rezultat accentuarea sânilor mici, corectarea asimetriilor acestora sau restaurarea consistenţei lor.
Iată care sunt cele mai frecvente curiozităţi ale pacientelor care s-au hotărât să îşi remodeleze sânii prin augmentarea mamară cu implanturi siliconice:

De ce aş alege implantul mamar?
Motivul de bază care este, de altfel, şi argumentul suprem al medicilor şi al specialiştilor în domeniu este acela că, până în prezent, implantul mamar s-a dovedit a fi cea mai eficienta metodă de mărire a sânilor într-un mod cât mai sigur, armonios şi, nu în ultimul rând, predictibil.

Ser fiziologic sau silicon?
Numeroase studii desfăşurate pe eşantioane semnificative au demonstrat beneficiile şi siguranţa sporită a implanturilor cu silicon. Siliconul este privit ca unul dintre cele mai compatibile materiale pentru implanturile mamare, în urma multor cercetări clinice privind sănătatea organismului iar rezultatele cele mai bune sunt cu implanturile de silicon.

Ce forme pot avea implanturile de silicon? Cum îmi dau seama ce formă sau ce mărime este cea potrivită pentru mine?
Implanturile pot fi rotunde sau anatomice, iar forma care se va folosi în intervenţie se va stabili împreună cu medicul estetician care va explica pacientelor sale avantajele şi dezavantajele fiecărei opţiuni. Implanturile anatomice (în formă de lacrimă) oferă un aspect natural şi discret sânilor, neavând un volum prea mare în partea de sus şi prezentând avantajul de a evita ridicarea sânilor, în cazurile mai speciale. Implanturile rotunde oferă sânilor o formă puţin mai agresivă, având volumul identic în partea de sus şi în cea de jos, astfel, părând mai plini şi mai mari.
Fiecare pacientă este unică, iar atât caracteristicile ţesuturilor, cât şi constituţia fizică (înălţime, greutate, consituţia toracelui) a fiecăreia trebuie analizate în cel mai minuţios mod posibil în vederea alegerii formei şi mărimii implanturilor pentru obţinerea unui rezultat cât mai aproape de perfecţiune. Foarte importante sunt şi aşteptările pacientei după operaţia de augmentare mamară.

Unde este mai bine să fie aşezat implantul mamar, sub muşchiul pectoral sau sub glanda mamară?
Ambele variante de poziţionare a implanturilor prezintă avantajele şi dezavantajele lor, iar medicul estetician va decide care este opţiunea ideală pentru fiecare pacientă în parte. Printre criteriile care vor fi avute în vedere pentru alegerea celei mai bune opţiuni se numără calitatea şi forma sânului (moale, tare, lăsat, inelastic, elastic). Cel mai frecvent s efoloseste plasarea sub muschiul pectoral.

Implanturile cu silicon pot fi răspunzătoare de generarea cancerului sau a altor boli?
Cercetările temeinice realizate de către o comisie FDA- SUA au demonstrat faptul că siliconul nu cauzează cancer, existând chiar indicii care sugerează probabilitatea cum că pacientele cu implanturi mamare din silicon dezvoltă cancer mult mai puţin frecvent decăt restul populaţiei. Documentele publicate de către comisie stabilesc, fără doar şi poate, că nu există vreo legătură între implanturile cu silicon şi boli ale ţesutului conjunctiv, boli reumatice sau neurologice.

Implanturile cu silicon pot împiedica descoperirea unei probleme în cadrul unei mamografii?
Mamografia se realizează puţin mai dificil în cazul femeilor cu implanturi, însă orice problemă poate fi detectată, dacă este cazul, în prezent, existând tehnici mamografice speciale. Ecografia este ometoda buna d escreening si se poate realiza fara probleme.

Cât timp sunt valabile implanturile mamare cu silicon?
Există şi femei care au suferit astfel de augmentări mamare acum 30 de ani şi, în prezent, nu manifestă nici un fel de probleme. Totuşi, după 20 de ani este posibil să apară necesitatea înlocuirii implanturilor din cauza apariţiei vreunui model inovativ sau mai sofisticat. În rest, nu există vreo recomandare privind necesitatea schimbării protezelor mamare după o anumită perioadă de timp.

Procesul de alăptare poate fi influenţat de implanturile cu silicon?
Protezele mamare nu influenţează în nici un fel alăptarea, fapt demonstrat de cercetările făcute până în prezent.

Temerile legate de orice aspecte ale intervenţiei de augmenatre mamară sunt normale, însă pacientele vor fi instruite de medicul estetician cu privire la absolut toate aspectele pre-operatorii, din timpul intervenţiei şi cele referitoare la perioada post-operatorie. Aşadar, perioada de nelinişte sau ezitare, informările sau tatonările pe cont propriu legate de acest subiect pot lua sfârşit, iar doritoarele de augmentară mamară cu implanturi de silicon îşi pot programa o consultaţie chiar azi, fără nici o grijă. Medicul estetician va avea grijă să dea la o parte frământările şi neliniştile legate de această procedură, făcând tot posibilul pentru obţinerea rezultatului scontat, în urma intervenţiei.
           
           

luni, 7 aprilie 2014

Cele mai frecvente întrebari despre liftingul mamar

„Augmentare mamară sau lifting mamar? De unde stiu de care am nevoie?” Aflaţi raspunsul la această întrebare, precum şi la alte nedumeriri legate de ridicarea sânilor în cele ce urmează:
Mastopexie sau augmentarea sânilor? Cum îmi pot da seama de care am nevoie?
Augmentarea mamară implică adăugare, având drept rezultat sâni mai mari. În schimb, mastopexia este acea procedură prin intermediul căreia se conturează o formă mai senzuală a sânilor prin redarea elasticităţii, fermităţii şi a unei forme tinereşti a acestora. Procedura de augmentare si mastopexia nu se exclud una pe cealaltă în nici un caz, din contră, de multe ori, cele două se combină în cadrul aceleiaşi intervenţii chirurgicale în vederea înfrumuseţării sânilor şi în funcţie de nevoile fiecărei paciente.
Este extrem de important ca, în cadrul consultaţiei pre-operatorii, chirurgului să i se explice cu lux de amănunte tot ceea ce se doreşte în ceea ce priveşte rezultatul final al operaţiei. De asemenea, este posibilă şi combinarea procedurii de ridicare a sânilor cu cea de micşorare a acestora.

Procedura de lifting mamar este una dureroasă?
Mastopexia se realizează sub anestezie totală, aşadar, în timpul intervenţiei chirurgicale, pacienta nu simte nimic. Dupa operaţie, durerile vor fi ţinute sub control cu ajutorul medicaţiei prescrise de medicul estetician, reluarea activităţilor zilnice făcându-se treptat. Toate recomandările post-operatorii vor fi primite în cadrul consultaţiei.


Operaţia de lifting mamar poate avea drept rezultat sâni simetrici?
Simetria sânilor a fost şi va rămâne un subiect delicat, fiindcă nici o parte a corpului nostru nu reprezintă perfect oglindirea părţii opuse. Mai mult, asimetria sânilor poate fi rezultatul unei asimetrii privind volumul acestora, a formei sau a poziţiei, însă, se poate întâmpla ca această „problemă” să fie cauzată şi de unele asimetrii ale toracelui sau ale coastelor ca rezultate ale scoliozei, ale curbării coloanei vertebrale etc. Aceste lucruri se vor stabili tot în cadrul consultaţiei, operaţia de lifting mamar putând, într-adevăr, să corecteze anumite asimetrii, însă, în cazul altora, putând, din contră, să le sublinieze.


Liftingul mamar lasă cicatrici permanente?
Cicatricile vor rămâne, în urma intervenţiei, la locul inciziilor. Majoritatea inciziilor sunt făcute în zone care pot fi, cu uşurinţă, ascunse vederii, iar, după intervenţie, odată cu trecerea timpului, ele se vor estompa gradual, cel mai frecvent ramanand ca niste zgaraituri. În timpul consultaţiei, medicul estetician va prezenta toate tipurile de mastopexii care lasă şi ele mai multe tipuri de cicatrici, iar, împreună cu pacienta se va alege cea mai avantajoasă soluţie din toate punctele de vedere.


Este permisă alăptarea după o interveţie de mastopexie?
Nu se poate afirma cu certitudine că, după intervenţia de lifting mamar, alăptarea va fi posibilă, având în vedere faptul că unele femei nu pot alăpta, indiferent dacă trec prin intervenţii chirurgicale la sâni sau nu. Însă, în general, acest lucru este posibil, operaţia făcându-se cu cea mai mare precizie, pentru a se evita orice vătămare a nervilor în zona areolei şi pentru a minimaliza orice risc al vreunei interferenţe cu procesul de alăptare.

Cât timp durează rezultatele unui lifting mamar ?
Rezultatele unei astfel de intervenţii depind de la o pacientă la alta, în urma operaţiei, femeile beneficiind de sâni mai fermi şi cu un aspect mai tineresc. Însă, odată cu trecerea timpului şi datorită unor factori precum înaintarea în vârstă, fluctuaţii frecvente ale greutăţii, sarcină, sânii pot deveni din nou lăsaţi, cu o formă mai puţin placută.


Se pot efectua mai multe intervenţii de mastopexie ?
Cu siguranţă. În momentul în care, din diferite motive, sânii nu mai au forma obţinută după prima intervenţie, pacienta poate alege să refacă operaţia de mastopexie pentru perfecţionarea aspectului acestora.


Cât durează recuperarea după o astfel de intervenţie?
Timpul de recuperare variază de la un caz la altul, în funcţie de cantitatea de piele extirpată şi de capacitatea de vindecare a fiecărui organism, în parte. În general, majoritatea femeilor se pot întoarce la activităţile cotidiene într-o perioadă variind de la 2 la 14 zile după intervenţia chirurgicală. Acest lucru este într-o strânsă dependenţă şi cu tipul de activitate al fiecăreia,  activităţile care implică mai multă muncă fizică putând fi reluate dupa circa 14 zile, iar cele mai uşoare care implică sedentarism, după 2-5 zile de la operaţie.


Liftingul mamar se poate combina cu procedura de reducţie a areolei în cadrul aceleiaşi intervenţii chirurgicale?
Prind definiţie, chiar procesul de ridicare a sânilor implică o cicatrice în jurul areolei, aşadar, micşorarea acesteia poate fi parte din operaţie.


Un lifting în cadrul căruia nu se folosesc implanturi va face sânii să pară mai mari sau mai mici?
Atâta timp cât pacienta nu îşi doreşte sâni mai mici, chirurgul nu este nevoit să micşoreze dimensiunea acestora în cadrul procedurii de lifting. Mastopexia va schimba doar forma şi poziţia sânilor, în cazul în care pacienta nu îşi doreşte şi micşorarea acestora.
În timpul consultaţiei, medicul estetician vă va oferi orice alte informaţii în legătură cu procedurile cele mai potrivite pentru obţinerea rezultatelor dorite şi privind îngrijirea/medicaţia dinaintea sau de după operaţia de lifting mamar.