joi, 11 septembrie 2014

Cele mai frecvente nelămuriri privind operaţia de liposucţie

Zonele cele mai potrivite pentru liposucţie includ abdomenul, şoldurile, coapsele, gleznele, gambele, bărbia, braţele, gâtul şi sânii. Iată răspunsurile la cel mai frecvent întâlnite întrebări privind aceasta intervenţie chirurgicală:

Procedura de liposucţie afectează muşchii?

Muşchii nu vor fi afectaţi, deoarece sunt poziţionaţi sub zona de unde va fi aspirată grăsimea.

În zona în care s-a făcut liposucţia este posibil să se ia ulterior în greutate?

După efectuarea aspiraţiei şi după eliminarea celulelor, grăsimea nu se va mai acumula, însă îngrăşarea va fi posibilă în alte părţi ale corpului, în cazul în care se mănâncă mult şi se evită exerciţiile fizice. Pentru un rezultat cât mai îndelungat al liposucţiei, condiţia este menţinerea unei greutăţi constante.

Ce presupune perioada postoperatorie?

Timp de câteva săptămâni după operaţie este necesară purtarea unui corset care va ajuta pielea să se strângă într-un mod corespunzător şi care va spirjini reducerea edemelor. Durerea după o astfel de operaţie este minimă datorită substanţelor speciale care sunt injectate în zona cu probleme în timpul liposucţiei.

Gradul de durere va fi într-o dependenţă cu suprafaţa pe care are loc intervenţia chirurgicală, în general, fiind vorba despre o durere surdă care se va atenua destul de rapid. Vânătăile rămase în urma aspiraţiei vor disparea şi ele, de obicei, după circa 2-3 săptămâni. Edemul va scădea treptat, iar rezultatul final al operaţiei va putea fi observat după câteva luni.

Care este pacientul ideal pentru liposucţie?

Femeile tinere sau mai în vârstă, alături de tot mai mulţi bărbaţi care au exces de grăsime în anumite zone ale corpului şi schimbă destul de des proporţiile naturale sunt, practic, „publicul-ţintă” al acestei intervenţii. De asemenea, persoanele care apelează la ceastă procedură trebuie să fie sănătoase şi echilibrate din punct de vedere psihologic, cu un stil de viaţă activ. Procedura nu este, însă, nicidecum, destinată persoanelor obeze sau hiperponderale care doresc să scape de kilogramele în plus, ci vizează doar o remodelare corporală.

În urma liposucţiei vor rămâne semne şi cicatrici?

Cicatricile au, în general o dimensiune de 3-4 mm şi se estompează în timp, devenind aproape invizibile. După operaţie, există posibilitatea apariţiei unor vânătăi mici care vor dispărea într-o perioadă  de 1-2 saptamani.

Liposucţia poate înlocui un regim alimentar?

Răspunsul la această întrebare este unul negativ, căci procedura este destinată doar acelor persoane pentru care dietele sau exerciţiile fizice nu au funcţionat de-a lungul timpului, persoane care doresc să îşi îmbunătăţească aspectul unor zone ale corpului lor.

Ce trebuie să ştie pacientul înainte de intervenţie?

Toate detaliile esenţiale despre operaţia de liposucţie sunt discutate în cadrul primei consultaţii la medicul estetician. Pacientul trebuie să fie informat cu privire la diversele metode de aspiraţie. În timpul consultaţiei, se vor stabili scopurile realiste în mod obiectiv şi va fi necesară informarea medicului cu privire la istoricul medical al pacientului. Pacientul va primi recomandări legate de dietă, de administrarea medicamentelor şi de fumat, discutându-se şi despre tipul de anestezie care va fi folosit, în funcţie de amploarea intervenţiei şi de particularităţile pacientului. De asemenea, sunt importante aspectele care ţin de riscurile procedurii, de rezultate, de păstrarea efectelor pentru un timp cât mai îndelungat.

marți, 2 septembrie 2014

Cele mai frecvente întrebări privind intervenţia de remodelare a urechii (otoplastia)

Operaţia la nivelul urechii are drept scop corecţia urechilor externe proeminente sau a celor mari. Otoplastia poate corecta imperfecţiuni sau anomalii ale urechilor, mai ales la copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani. Iată care sunt răspunsurile la cel mai frecvent întâlnite întrebări despre intervenţie:

Otoplastia este o intervenţie dificilă ?

Dificultatea intervenţiei de remodelare a urechii este, de multe ori, subapreciată. În cadrul plănuirii operaţiei, există mai multe detalii relevante care trebuie luate în considerare, înainte de începerea corectării propriu-zise.

Ce afecţiuni ale urechii pot fi corectate în cadrul unei otoplastii?

Operaţia de corecţie a urechilor poate „repara” orice imperfecţiuni, de asemenea, lobii zimţaţi, prea scurţi sau prea lungi. Alte probleme care pot fi rezolvate sunt::

    • „urechile pleoştite” – partea superioară a urechii este pliată, căzând în faţă

    • „urechile în cupă” – urechile externe sunt anormal de mici

    • „urechile în formă de scoică” – pliurile urechilor sunt şterse

Cum se realizează intervenţia chirurgicală şi cât de vizibile vor fi cicatricile?

Operaţia se va planifica în funcţie de deformările care se doresc a fi remediate. Pentru obţinerea unui aspect optim, anumite părţi pot fi transformate, mutate, înlăturate sau umplute. Procedura se practică, de obicei, sub anestezie locală cu sedare, însă, în anumite situaţii se preferă anestezia generală. Operaţia durează între 1 şi 2 ore, durata intervenţiei variind în functie de situaţie.

Incizia se practică în spatele urechii, pielea şi cartilajul în exces fiind înlăturate. Cicatricile vor fi ascunse vederii în piurile naturale ale pielii. Uneori, poate fi necesară o incizie chiar pe suprafaţa externă a urechii, pentru corectarea anumitor deformări, însă scopul chirurgului estetician este acela de a camufla orice urmă a operaţiei în vederea obţinerii unei urechi armonoiase şi sănătoase.

Otoplastia poate împiedica creşterea normală a urechii?

Până la vârsta de 6 ani, urechile ating 85% din lungimea şi 95% din laţimea lor totală. Mai mult, urechile pot creşte normal şi după ce au suferit o intervenţie chirurgicală, aşadar, copiii pot suporta operaţia de corecţie fără probleme.

Intervenţia de corecţie a urechilor poate avea loc ambulator?

Dacă otoplastia este efectuată sub anestezie locală, se poate părăsi spitalul în aceeaşi zi, iar, în cazul în care operaţia se efectuează sub anestezie generală, acest lucru este posibil, de asemenea, însă doar cu condiţia ca intervenţia să fi fost făcută devreme, dimineaţa.

Care sunt complicaţiile ce pot surveni?

În cazuri foarte rare, poate apărea o infecţie locală sau un hematom sub piele care necesită drenaj.

Ce efecte adverse poate avea operaţia?

În urma otoplastiei, poate apărea tumefiere sau durere, cazuri în care medicul va prescrie pacientului antialgice. De asemenea, poate apărea şi o senzaţie temporară de amorţeală a urechii.

Ce implică recuperarea după o astfel de intervenţie?

Postoperator, se aplică un bandaj compresiv la nivelul urechii pentru protecţia operaţiei, recomandându-se odihna la domiciliu pentru circa o săptămână.

Care sunt rezultatele operaţiei, în timp?

În cazul unei intervenţii corecte şi reuşite, rezultatele sunt excepţionale şi permanente. Doar în cazul apariţiei unor complicaţii ce determină pierderea formei, va fi necesară o altă intervenţie de corecţie.