marți, 26 noiembrie 2013

Mărirea buzelor

Anumite aspecte legate de fizionomia noastră, oricât de mult și de tare ne-am dori, nu putem să lecontrolăm, deși sunt numeroase leacuri băbești care susțin contrariul. Astfel de probleme au persoanele care, încă din naștere, s-au pricopsit cu buzele subțiri. Pe de altă parte însă, nici cele cu care natura a fost ceva mai generoasă nu se pot lăuda că nu au niciun gând legat de buzele lor. Odată cu trecerea anilor, vârsta își lasă amprenta într-un mod foarte vizibil, chiar și la nivelul gurii, respectiv al buzelor.. Astfel ajungem să vorbim despre mărirea buzelor ca procedeu de modelare a acestei zone si concomitent de imbunatatire a ridurilor periorale.

Impactul emoțional al buzelor mici și subțiri

Unii dintre noi au fața disproporționată tocmai pentru că linia buzelor este mult mai subțire decât ar trebui. Astfel, indiferent de retușurile cosmetice la care recurg posesorii de buze mici, niciodată nu vor fi suficienți de credibili pentru a crea impresia dorită. Chiar și pe plan sentimental, pornesc așadar cu un deficit care îi împiedică să se accepte așa cum sunt, motiv pentru care, unii dintre ei, aleg să se interiorizeze, refuzând orice potențială șansă de socializare și, deci, de parteneriat cu o altă ființă față de care nutresc atracție fizică.
Pe lângă subțierea buzelor, laxitatea acestora determină apariția unghiurilor externe, care sunt vizibil coborâte, de o asemenea manieră încât zâmbetul, în loc să radieze de naturalețe, induce privitorilor o impresie eronată, de profundă tristețe, pe care, de fapt, purtătorul de buze mici și subțiri nu o resimte.

Mărirea buzelor – ce presupune acest procedeu medical ?

Augmentarea buzelor, respectiv mărirea acestora, în cazul în care nu aveți suficient volum, nu doar că vă va întineri și vă va fce fața mai expresivă, dar va ajuta și la restaurarea țesuturilor atrofiate din jurul gurii. Substanța de umplere a buzelor vă va fi recomandată de medicul care se va ocupa de cazul dvs., însă cel mai des se utilizează acid hialuronic.
Fie că v-ați născut așa cu buzele, fie că ele s-au degradat, în timp, odată cu vârsta, este indicat să faceți ceva în această privință. Mai mult, dacă ați ajuns să le aveți așa datorită trecerii anilor, trebuie să nu mai pierdeți timpul și să vă mobilizați, recurgând la aceasta procedura.
Injectarea propriu zisă este relativ simplă. Inainte d eprocedura s eaplica o crema anestezica pe buze care sa le amorteasca si abia dupa aceea se va recurge la procedura de umplere. Aceasta procedura este relativ simpla si se efectueaza la cabinet. Nu necesita spitalizare. Trebuie să aveți în vedere un lucru, de subliniat fiind următoarea regulă de neîncălcat: doar medicul specialist știe cum, când și cât să utilizeze din acidul hialuronic pentru umplerea buzelor. Această procedură nu trebuie efectuată acasă, sau în alte locuri neamenajate și neacreditate. Riscurile la care v-ați expune ar fi mult prea mari, iar eventualele complicații ar putea să nu mai fie remediate. Așadar, luați în considerare repercursiunile pe care le-ar avea asupra psihicului dvs. un eventual eșec din pricina faptului că nu v-ați adresat unui personal medical specializat.
Pentru perioada de recuperare, nu trebuie să vă faceți griji. Fiind vorba de o simplă injecție cu acid hialuronic, această procedură nu necesită spitalizare, iar efectele vor apărea de îndată, vizibile, astfel că imediat veți sesiza diferența. Fie că alegeți să injectați doar o buză sau amândouă, separat sau concomitent, nu va trebui să vă întrerupeți activitatea, imediat după implantul în buze putând fi din nou capabil/ă să ieșiți în lume, să vă lăsați privită, fără a fi stânjenită de modul în care veți arăta după mărirea de buze prin implant cu acid hialuronic.Substantele definitive cum sunt siliconul lichid sunt mai rara folosite datorita unor riscuri de a produce nodului in buze.

duminică, 1 septembrie 2013

Liposucția

Stratul de grăsime nu este un accesoriu demn de etalat pentru nimeni, iar acele persoane care se confruntă cu această problemă sunt cele mai conștiente de aspectul delicat pus în discuție. Pentru asta, în repetate rânduri, apelând la diverse diete și regimuri alimentare, persoanele plinuțe au ales să nu se închida într-o sală de antrenamente, din lipsă de timp.
Pe de altă parte însă, nu toți obținem rezultatele scontate într-un timp util, așa că intrăm în panică la gândul că nu vom reuși să rupem strânsa noastră relație cu grăsimea. Deși nutriționistul este un antrenor minunat pe perioadă nedeterminată, de cursă lungă, uneori nu reușim să ne adaptăm condițiilor impuse de el, motiv pentru care, din când în când, cedăm tentațiilor, iar tot ce am reușit până atunci se anulează, căci grăsimea se depune mult mai ușor decât atunci când se vrea a fi îndepărată, constatare persoanală care ne oftică pe fiecare aspirant în parte la un trup perfect.
Dacă te-ai săturat să nu mai încapi în haine, să nu dai jos kilogramele în plus în pofida regimului strict de viață pe care ți l-ai autoimpus, ori dacă pur și simplu nu mai știi ce să faci cu stratul de grăsime care te scoate din minți de câte ori trebuie să te privești în oglindă, atunci e cazul să te gândești și să tratezi cu maximă seriozitate o eventuală liposuctie.

Ce este liposucția ?!

Metodă chirurgicală arhicunoscută, la care apelează din ce în ce mai multe persoane, atât femei, cât și bărbați, liposucția este procedeul chirurgical prin care se aspiră grăsimea nedorită. Printr-o mică incizie de 3-4 mm, chirurgul își croiește drum prin stratul de grăsime și, prin intermediul ustensilelor îndepărtează ceea ce este în plus. Este cunoscută și sub numele de lipoaspiratie.

Ce implică aspirarea grăsimii ?!

Liposucția are loc fie sub anestezie generală, fie doar locală, în funcție de ceea ce decide medicul în momentul în care termină de examinat profilul pacientului doritor. Pentru pregătirea acestuia în vederea operației propriu-zise, mai întâi de toate, cu un amestec de substanțe, locul de unde urmează să se extragă grăsime trebuie fluidizat, abia apoi trecându-se la incizare. In functie de cantitatea de grasime ce trebuie indepartata, acest procedeu chirurgical nici măcar nu necesită în neapărat spitalizarea. Pentru a sta in limitele de siguranta majoritatea chirurgilor s elimiteaza la maxim 5 litri grasime pe sesiune. Peste aceasta valoare pot aparea tulburari importante in organism.
Zonele cele mai vizate de o astfel de intervenție chirurgicală sunt în mod frecvent coapsele, soldurile si abdomenul. Zona gâtului, a sânilor, a abdomenului, dar și cea a genunchilor este și ea de asemenea atent tratată, motiv pentru care medicul are grijă ca, la final, după ce a terminat cu aspiratul, să lase zona netedă, fermă și stoarsă de grăsime.

După liposucție, medicul recomandă:

Tratamentul postoperator va fi unul medicamentos, ales în urma verificării și a supravegherii stării generale de refacere a pacientului, astfel că o bună comunicare cu medicul este de dorit.
Nu trebuie să vă speriați dacă, în primele 3 săptămâni după operația estetică, la nivelul zonei în care s-a intervenit, veți prezenta contuzii minore, zone de culoare usor albastra. Cu timpul, ele vor trece, iar pielea va reveni la normal, mai ales dacă veți asculta sfatul medicului de a purta o îmbrăcăminte elastică, tocmai pentru o mai bună rapidizare a procesului de recuperare.
Cu toate că, în maxim o săptămână de la lipoaspirație, vă veți putea relua în mod complet toate activitățile ce le aveați încă dinainte de intervenția chirurgicală, recomandabil ar fi să nu faceți exces de zel și să începeți cu un minim de efort din partea dvs.

sâmbătă, 3 august 2013

Trendul intervențiilor de chirurgie estetică (în țară și în străinatate)

Din ce în ce mai preocupați de modul în care arată și de felul în care sunt percepuți de persoanele din jur, oamenii de pretutindeni au renunțat la inhibiții și la temerile nefondate și se supun tot mai adesea tratamentelor chirurgicale în urma cărora speră să obțină o îmbunătățire seminificativă în ceea ce privește corpul lor din punct de vedere estetic. În acest sens, un argument solid în vederea apelării la serviciile chirurgilor esteticieni din România și din stăinătate îl constituie aportul adus de aceștia în domeniul medical, precum și avansul științei și al perfecționării instrumentelor chirurgicale folosite la capitolul chirurgie estetica.

În urmă cu ceva vreme, analiștii de la săptămânalul britanic The Economist au realizat un studiu potrivit căruia, când vine vorba de operatii estetice, România a reușit să se claseze doi ani la rând în topul primelor 25 de țări în care pachetele de servicii ale chirurgilor esteticieni sunt foarte solicitate. De asemenea, tot România s-a situat pe locul al 17-lea potrivit calculului numărului de recurgeri la astfel de proceduri, clasament raportat la mia de locuitori din fiecare țară participantă în parte.

Primul top amintit include mai multe țări participante din lume, clasamentul celor mai relevante în domeniul chirurgiei estetice fiind primele 25 de poziții, in care se afla si Romania. În acest clasament s-a făcut o diferențiere clară între operațiile chirurgicale și între intervențiile neinvazive, gen peeling, injectarea cu diferite substanțe (un exemplu des întâlnit e toxina botulinică) și epilarea cu laserul.

În urmă cu doi ani, în 2011, pe eșantionul ales și prezentat în clasament, s-au înregistrat efectuări a aproximativ 15 milioane de intervenții estetice, marea majoritate a acestora (mai mult de jumătate) nefiind chirurgicale. Injectia cu toxina botulinica a fost cea mai solicitată. Cele mai frecvente intervenții chirurgicale săvârșite de către medicii români specializați în tratamentele esteticiene sunt următoarele: mărirea sânilor, rinoplastia, liposucția si blefaroplastia.

Cu aceste rezultate, România este urmată îndeaproape de Olanda și Australia. La polul opus, în topul clasamentului, așa cum era și de așteptat, SUA conduce detașat cu un număr anual de intervenții chirurgicale de peste 3 milioane, pe locul secund fiind Brazilia cu 1,5 milioane și China, care nu depășește seminificativ pragul de 1 milion.

Dintr-un alt unghi, analizând populația, cât și frecvența cu care oamenii apelează la procedurile chirurgicale, SUA nu mai e fruntașă în clasament, acest loc fiind deținut de Coreea de Sud, urmată de Grecia și Italia, clasament în care România urcă și se opește pe locul 17, depășind Turcia și Marea Britanie.

Surprinzător, România are tot mai mulți pacienți străini în domeniul chirurgiei estetice. Fie că sunt români plecați la muncă în strîinătate, fie că sunt chiar străini autentici, un număr mare de persoane preferând țara noastră pentru respectivele tratamente chirurgicale. Pacienții care aleg țara noastră susțin că aici prețurile sunt mai accesibile, fiind mai scăzute chiar și cu 25-75 % decât în țările occidentale. Trendul operatiilor estetice in Romania si in strainatate este in crestere in ciuda crizei economice mondiale.